- Cetăţenii care vor scăpa nearestaţi pot în ziua votului merge la vot.
- Nu contează ce meserie au primarii din ultimii ani ai Capitalei. Oricum, bordură, nu e femininul de la bord.
- Suntem noua serie de pacienţi ai votului uninominal.
- Cel pe care preşedintele în funcţiune l-a numit avocat mic cu capul mare avea dreptul să-i răspundă că nu e nicio scofală să fii preşedinte mare cu capul mic.
- După atâtea succesuri, partidul prezidenţial ar putea obţine şi ceva eşece.
- Revine la modă romanţa „M-am născut într-un bordei”, interpret – primarul general al Capitalei.
- Cine scapă viu la alegerile locale, poate participa şi la alegerile generale.
- Meciurile divizionare de fotbal se vor transmite la televizor, pregătirile lor se vor transmite la telefon.
- Dacă Putin l-a numit pe Medvedev, iar Medvedev l-a numit pe Putin, cine va asigura perfecta reversibilitate a jocului când va veni sorocul?
- Băsescu îl acuză pe Iliescu că a dat o lovitură de stat. Singurul lucru la care nu se gândeşte Băsescu e: ce-ar fi fost el fără acea, să-i zicem, lovitură de stat?
- Hoţul neprins e foarte exigent cu cei care nu vor să-l prindă.
- E o primăvară bolnavă, între amintirea iernii şi mânia verii!
- Când beau apă din jgheab, calul crede că setea are forma capului lui oglindit în apă.
- Mănâncă drum, vomită cale, precum transpiră-n somn poteci.
- Aşchiile din vecinătăţile butucului mai amintesc de osul pădurii zdrobite.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu