ALTE RĂSPUNSURI

Ileotecher
Adevăr!

Bogdan-Andrei
Am scris acele versuri cu două săptămâni înainte de absurda plecare a lui George Pruteanu, care chiar m-a descumpănit grav. E tot mai puţin în jurul meu: Îmi mor prietenii. Îmi mor colegii de generaţie.

Bibliotecaru
Citiţi, va rog, poezia mea „La moartea lui George Pruteanu”. Şi eu am simţit că am căzut cu Pittiş, cu Pruteanu...

Uka
Fiecare dintre noi este veste, pentru celălalt. Să ne rugăm să nu fie ultima veste!

Horia Blidaru
Un extraordinar gladiator al limbii române: George Pruteanu!

Ciprian Blidaru
Voi încerca să vă dăruiesc interviul meu cu Eliade, aşa cum l-am publicat întreg, în volumul „Sub semnul întrebării”, a doua ediţie, din 1971.

Wilhelmina
Cine altcineva decât noi să întretină flacăra poeziei eminesciene? Chiar şi pentru cei care nu sunt de acord cu el, Eminescu e un reper.

Carmen
Aşa scriam în urmă cu trei decenii şi ceva. Aş scrie, şi astăzi, la fel, de n-aş avea mâna (întinsă către univers) ocupată.

Che
În acest fel să vorbiţi cu mama dv., dacă şi dânsa. În contact cu insanităţi ca ale dv., se putea muri de scârbă, încă trăind. Vă urez drum bun, către copacul din care aţi coborât prea degrabă.

Bibliotecaru
Chiar dacă aţi avea dreptate şi peste 2 ani îmi voi pune acea întrebare, eu tot mă bucur că fenomenul s-a petrecut şi ne-a arătat lumii, pentru o clipă, o zi, o lună, un an, altfel decât legendele negative care ne înjosesc imaginea în Europa.

Hippiepittis
De acord cu Hippie: există şi o şansă.

Bibliotecaru
Aşa pare, dar nu e moarte, e oboseală.
Parcă vă bucuraţi că aţi aflat vestea cea rea despre fraţii lui Costel. Eu – nu. E nevoie şi de cei care văd domenii. Dar ei trebuie să fie înţelegători cu protectorii dreptului la îngeri.

Vicvas
Nu pot să mă pronunţ categoric, da nu cred că echipa Rapid trebuie pedepsită. De ce nu s-a întrerupt meciul din tur, când Bozovici a fost lovit de un şurub? Măsura arbitrului poate fi considerată dreaptă, dacă o privim în sine, dar în context ea defavorizează eterna persecutată: echipa Rapid. Cred că mi se activează mai vechiul rapidism, în această teroare antirapidistă.

Savin Badea
Nu se face primăvară cu o floare, într-adevăr, dar nici fără nici o floare.

Gb
Unul ia o notă, altul ia o flotă.

Bibliotecaru
Vă propun forma întreagă a poemului „Bieţi lampagii”, spre a nu se pierde sensuri importante.

BIEŢI LAMPAGII

Într-un veac cu noapte mare,
Noi aprindem felinare,
Ca să nu fiţi trişti.
Voi le stingeţi către ziuă
Şi noi ne luăm adio,
Sărmani artişti.

Vine noaptea următoare,
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos.
Voi le stingeţi duşmăneşte,
Vouă noaptea vă prieşte,
Vai, ce folos.

Bieţi lampagii, în veacul greu,
Noi, orice-ar fi, lucrăm mereu,
Dăm foc, dăm foc felinarelor!
Dăm foc, dăm foc felinarelor!

Cineva mereu ne ceartă
Că urmăm această artă
Fără de tumult,
Şi-ntr-o lume fără lună,
Vă vom spune noapte bună,
Umiliţi prea mult.

Dar ni se va face milă,
Vom da iar foc la feştilă,
Nu vom rezista.
Căci lumina alb-albastră
Este meseria noastră,
Ea şi numai ea.

Bieţi lampagii, în veacul greu,
Noi, orice-ar fi, lucrăm mereu,
Dăm foc, dăm foc felinarelor!
Dăm foc, dăm foc felinarelor!

Contra nopţii tutelare,
Vom aprinde felinare,
Până veţi simţi
Că vin beznele profunde,
Dacă ziua nu se-ascunde
În lampagii.

Noi, artiştii fără vină,
Noi purtăm în mâini lumină,
Să v-o dăm-napoi,
Iar dac-o să fie cazul
Şi va dispărea şi gazul,
Vom arde noi.

Bieţi lampagii, în veacul greu,
Noi, orice-ar fi, lucrăm mereu,
Dăm foc, dăm foc felinarelor!
Dăm foc, dăm foc felinarelor!
Lui Alex. Chiriacescu

N-aş încuraja o demonizare, fie şi blândă, a lui Hruşcă, nici măcar în schimbul laudei – bine meritate – a Tatianei Stepa.
Semnalez, însă, peste toate, orizontul dv. Larg şi conexiunile uneori surprinzătoare, pe care le faceţi.

Darie Ducan
Mulţumesc frumos, copile! Articolul despre „Generaţia 60” nu a ajuns.

Sanda Nicucie
Doamne, ce emoţie se simte în cuvintele dumneavoastră.

Bibliotecaru
Dumneavostră nu trebuie să ezitaţi: faceţi literatură, estetică şi gazetărie!

Ahile36
Între cei pe care-i atacaţi atât de dur (dreptul dv.), sunt şi oameni de calitate. Nu totdeauna gramatica este criteriul decisiv în judecarea oamenilor. Altceva e, însă, când ei nu ştiu să-şi folosească energiile curate, de constructori de exemplu, şi se bazează tocmai pe dezacordurile dintre subiecte şi predicate. Şi mai e ceva. Şi gramatica se poate învăţa. Ca o regulă de circulaţie a ideilor.

Petrache
Da, d-le Petrache, aşa e.

Felix
Am citit consternat atacurile post-mortem la adresa lui George Pruteanu. O individă bolnavă de ură îl acuză că e un ratat, uitând că ea nu e nici măcar o ratată, neavând ce rata.

Savin Badea
Sunt hăituit de treburi, dragă Savin Badea, şi n-am văzut decât ieri cele trimise de dumneata. Câteva zile nici nu a funcţionat computerul în semn de omagiu pentru NATO. Oricum, apelul e foarte generos. Poemul pe care dvs l-ati anexat din lirica norvegiană a fost însuşit de Cenaclul Flacăra, acum 34-35 de ani, în varianta muzicală remarcabilă a Adrianei Ausch. Pe unul din C.D.urile „Cenaclului Flacăra” poate fi găsită capodopera în cauză.
Sunt fericit că mi-am iubit colegii şi nu le-am rămas dator, în scurta noastră viaţă. Pe Ioan Alexandru l-am iubit ca pe un înger.

Petrache
Domnule Petrache, nu domnişoara care mă înjură atât de urât şi nedrept, e vinovată, Dumnezeu s-o apere, ci unii colegi ai mei care au lansat în momentele cumplite ale nenorocirii, acuzaţii la adresa mea, ţopăind de fericire că eu voi fi scos din scenă, cu acea ocazie.

Gabriela
Teribil de simplu şi cutremurător versul tainic „Privesc aceşti lăstari şi plâng, pădurile-s arse demult...”. Atenţie, însă, la sonoritatea neplăcută „prives caceşti”. E senzaţională găselniţa: „N-am palme câte ar trebui să-mi dau”. Bravo!

Ioan Ivaşcu
„Mulţi locuiesc în aceeaşi cameră,Despărţiţi de un zid,/Peste care îşi aruncă,/În fiecare dimineaţă,/Sufletele somnoroase,/Într-un etern meci de tenis/Cu doi învinşi”
Strofă aproape genială!

Ciprian Blidaru
M-am cutremurat de indignare şi silă, Ciprian Blidaru. Dacă aşa ceva se poate întâmpla, după moartea unui om de calitatea lui George, înseamnă că nici să murim nu mai merită.

Cvasiliu
Excelentă poezie! Ba mai mult decât atât: adevărată! Vreţi s-o publicăm în „Flacăra lui Adrian Păunescu”?

Carmen
Da, a început un serial de poezie, al meu, seară de seară, în afară de sâmbătă şi duminică, la „Romantica”. În genere, la orele 22.25! Mulţumesc de vestea că m-aţi găsit acolo.

Bibliotecaru
N-am puterea de a contribui cu ceva la vreo soluţie politică de acest fel. Dar ce spuneţi nu e neinteresant.

Vicvas
O să postez şi poezie pe care i-am dedicat-o după moarte, dar şi altele, scrise atunci când el le mai putea citi. De asemenea voi posta şi o fotografie a noastră din vara trecută. Eram aşa de veseli!

Dragan
Dragul meu Drăgan. Am crezut în sanie ca în cel mai dulce instrument al călătoriei, până am început să simt că dealul cu dădăuş trebuie şi urcat, după minunea coborârii cu sania.

Gb
Şi totuşi să facem, cât ne e cu putinţă, mai mult bine!

Mihnea Stoica
Vă propun câteva poezii, din ultimii 18 ani! Iată-le!

VOBISCUM

Îmi recunosc o stare şi un viciu,
Ţin cu poeţii, iad de iezi în rai,
Am fost cu Eminescu la ospiciu
Şi-am fost cu Petöfi călcat de cai.

Am fost cu Paul Verlaine în berărie
Şi cu Esenin vâna mi-am tăiat,
Am fost cu Voiculescu-n puşcărie,
Cu lordul Byron m-am simţit soldat.

Am fost cu Maiakovski pe tribună
Şi-am fost bandit ca şi François Villon,
Ca Whitman am crezut în iarba bună
Şi ca Bacovia de monoton.

Am fost cu Goethe când vedea pe Faust,
Cu Heine când vedea pe Lorelei,
Cu Fondané ucis în holocaust
Şi m-am aflat cu Labiş sub tramvai.

Cu Lorca mi-am dat drumul în coridă,
Am coborât cu Dante în infern,
Cu Platon am văzut o Atlantidă,
Doar Shakespeare mi-a scăpat, a fost etern.

Am fost cu toţi şi m-am băgat în toate
Am fost oftalmologul lui Homer,
Mi s-a părut că orişice se poate,
Dar Shakespeare a rămas mereu stingher.

Purtam pe Pont, ca şi Ovidiu toga,
Către Tagore-am spus cuvântul „pro“,
Am fost la Alba Iulia cu Goga
Şi-am dispărut în sensul lui Rimbaud.

Acelaşi corb care-a vorbit cu mine
Lui Poe îi declarase „nevermore“
Pe Go-Mo-Jo aprofundându-l bine,
Cu Pasternak se cuvenea să mor.

Cu unul singur n-am prea fost, afară
De Shakespeare despre care-am mai vorbit,
Cu cel pe care îl aştept să moară
Spre-a-i şti intimitatea în sfârşit.

E un poet, parcă menit să-mi scape,
De câte ori alături mi-e mereu
Şi, vai, mi-a fost atâta de aproape
Şi, vai, acel poet am fost chiar eu.

TELEFON ÎMBĂTRÂNIND

Trec anii şi se numără ca banii
Şi viaţa mă aşază pe rugul ei cărunt,
Bunica nu-mi mai spune nani-nani,
Mă-nfrigurează fiecare amănunt.

Şi cel ce-am fost şi cel ce sunt se ceartă,
Dar vai şi-acest război e-atât de monoton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Se adaugă mai fiecare oră
Şi telefonul sună distant şi suveran
Şi parcă şi el însuşi mă imploră
Să nu-l tot schimb adăugând un an.

Acum, când crucea anilor e spartă
Şi omul de zăpadă, ce sunt, îşi ia palton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Răsună-n mine toate ca-ntr-o sală
În care mormăie strigoiul unui urs
Şi creşte din greşeală în greşeală
Pedepsitorul căilor ce le-am parcurs.

Şi dacă moartea mea nu mai e moartă
E că eu însumi mi-am ajuns un zvon,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Ceva, aici, produce cărunteţe,
O fabrică de calcar la mine-n oase văd
Şi vine albul ei să mă înveţe
Cum să surâd aliniindu-mă-n prăpăd.

Cu fiecare an ce nu mă iartă,
Ca într-o adunare făcută monoton
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

DRUM LA MOARĂ

Erau atât de scurte acele nopţi de vară,
Pe saci de grâu, cu perne ţepoase de nutreţ,
Plecam şi eu cu tata, când se ducea la moară,
La moară la Giurgiţa, la moară la Bistreţ.

El mi-arunca asupra-mi un cald cojoc de oaie
Şi adormeam în mersul căruţei prin pustii,
Cred că păream o iarbă mai tristă şi bălaie
Şi tata mâna caii cu câte-un dulce „dii“!

Simţeam sub mine grâul, un fel de vietate,
Dormeam pe pâinea noastră şi-a unui an întreg,
Mi se părea că tata le ştie el pe toate
De aici nu e nevoie ceva să înţeleg.

Şi totul - pe-ntuneric, dar limpezime multă!
Mai multă limpezime decât e la nămiezi,
Că lucrurile lumii, pe tine te ascultă,
Dacă şi tu pe lucruri ai grijă să le crezi.

Ne mai opream lunatic la câte o fântână,
Eu ridicam, din vise şi fân, bălaiul cap
Şi-mi năzărea că tata cu ciutura în mână
Ia luna şi le-o varsă şi cailor în jgheab.

Atâtea minerale pierzând din acel creier
Pe mine cel de-atuncea mă văd ca pe-un străin,
Simţeam că universul se sprijină pe-un greier,
Venea de pretutindeni un ţârâit divin.

Şi ajungeam la moară, erau veniţi atâţia,
Căruţele pe dreapta şedeau frumos la rând,
Şi mirosea magnetic jur-împrejur tărâţa
Şi-atunci, de-atâta poftă, eu mă visam mâncând.

Şi nu-mi plăcea pe urmă lucrarea propriu-zisă,
Mă sugruma ideea că grâu-i sugrumat,
Mă sugruma făina, cum o vedeam închisă,
Prin tub etanş de sticlă, spre-a izvorî curat.

Apoi, plecam acasă şi nu mai aveam voie
De sacii din căruţă să mă ating cumva,
Tot ce părea-nainte că doar un muşuroi e
Acum era făină, din care se mânca.

Nu mai era a noastră, a celor din căruţă,
Ea devenise sfântă şi nu mai avea preţ,
Acum stăteam pe capră, pe-o scândură micuţă,
La moară la Giurgiţa, la moară la Bistreţ.

Şi, ajungând acasă, o descărcam cu milă,
Să nu se irosească până-n hambar vreun rest,
Şi maica, frământând-o, în dulcea ei argilă,
Îi desena o cruce şi-o aşeza în ţest.

De-atunci, din noaptea-n care călătoream cu grâul,
Din ziua când, cu gura, muşcam coltucul frânt,
Nu rabd să calce pâinea dispreţul sau desfrâul
Şi-mi duc şi eu căruţa cu pâine pe pământ.

Mai stai cu mine, tată, că lumea e străină,
Mai stai cu mine, tată, aşa precum eram,
Să ducem grâu la moară şi să luăm făină,
Să facă maica noastră o pâine pentru-un neam.

Dar iar e noaptea scurtă şi umbre dau s-apară
Şi caii scriu pe drumuri ceva cam neciteţ,
...Băiete-nhamă caii că mergem decuseară
La moară la Giurgiţa, la moară la Bistreţ.

VÂRSTE

Am fost un tânăr fenomenal,
M-am ridicat dintr-o clasă de jos
Iubeam în oricare pat, dansam la oricare bal,
Luam politica în serios.

Cine mă vedea m-ar fi pocnit,
Cine nu mă vedea mă deplângea,
Am fost un adolescent aiurit,
Odihnească-se-n amintire tinereţea mea.

Revoluţia mi-a plăcut imediat,
M-am repezit s-o înfăptuiesc,
Astăzi pe Pământ nu e mai nimic pământesc
Nici nu mai ştiu pentru ce să mă bat.

Credeam că un comunist niciodată nu-i trist
Dacă vrea să ducă totul la bun sfârşit,
Astăzi sunt trist fiindcă sunt comunist
Şi văd că drumul e infinit.

Nu purtam şapcă, nu purtam şal
Şi mi-era bine oricum,
Cu nebunia mea de tânăr fenomenal
Am plătit şi decepţia mea de acum.

Ce-am crezut am crezut, nu mi-e silă de crez,
Mi-e lehamite să fiu viteaz,
Revoluţiei atât îi mai cotizez -
Insomniile mele de azi.

APEL DE CĂRTURAR

S-au adunat necazuri mari pe ţară
şi păsările negre se rotesc
de parc-ar aştepta-o să şi moară
şi să se stingă neamul românesc.

Cu inima în tâmplă stau de veghe
şi n-am cui spune presimţirea mea
că dacă va pieri iubirea veche
iubirea nouă nu va rezista.

Acum, ca-n magica fatalitate,
ce ne-a-nsoţit nimicitor mereu,
nu ştiu de ce ni se întâmplă toate
şi, Doamne, apără poporul meu.

N-avem nevoie de vărsări de sânge
pentru-a redeveni aceiaşi fraţi,
nu mai au lacrimi mamele spre-a plânge
mormintele copiilor plecaţi.

Din una-n alta şi din toate-n una,
periculos şi cinic circuit,
şi suntem mai pândiţi ca totdeauna
şi limba-n gură ni s-a veştejit.

Nevoile ne trag de steag spre bernă,
cei laşi aţâţă focuri în popor,
dar România s-a născut eternă
şi singură, şi ţinta tuturor.

Şi trebuie o radicalizare
şi trebuie un nou, cinstit impuls,
pentru-a reface România Mare
şi-a pune-n umăr iarăşi braţul smuls.

Dar cel mai mult aici, la noi acasă,
ne trebuie concordia de fond,
să nu cădem în planetara plasă
a transformării patriei în front.

Nu ne iubeşte nimeni decât cerul,
avem duşmani ce ne-ar zvârli la câini,
ca-n Mioriţa, noi suntem oierul
aflat sub ruga propriilor mâini.

S-au adunat necazuri mari pe ţară,
dobânzile fărădelegii cresc;
vegheaţi ca ţara noastră să nu moară,
să nu se stingă neamul românesc.
Pe drum, 1984
CONTRASELECŢIA
(Descântec de piază-rea)

Nici n-am vorbit de-ajuns
Despre spaţiul de negură, despre surplusul de obscuritate,
Despre daraua mereu mai mare decât ocaua,
Despre haosul mereu mai agresiv,
Mereu mai expresiv decât disciplina,
Despre soldaţii-recruţi care vin
Să dea ordine generalilor răniţi,
Despre pacea ajunsă gazetă de perete
Lângă uşa capitonată a neguţătorului de războaie,
Despre cultivatorii de neghină
Care susţin înverşunate campanii
Împotriva acelora care lasă
Grâul să invadeze neghina,
Despre pedeapsa de a fi deştept
Şi despre şansa de a fi mediocru,
Despre corupţia care dă leafă
Tribunalelor cinstei,
Despre iepurii care fac dosare
De pensionare tigrilor,
Despre Dumnezeu
În a cărui inimă şade-n gazdă
Un demon de rând.

Nici n-am apucat să vorbim
Despre pericolul Contraselecţiei,
Despre cea mai periculoasă Contraselecţie,
Despre noua Spartă
Care şi-i omoară pe cei puternici,
Încurajându-i pe cei nedotaţi,
Pe cei slabi, laşi, leneşi, imorali.
Nici n-am apucat să vorbim
Cum se cuvenea
Despre crima de a se pierde
Tot ce părea să facă bine lumii,
Despre formalismul feroce,
Despre tandreţea pusă la zid,
Despre teama de a fi intelectual.
Nici n-am apucat să vorbim
Cât de cât
Despre dârdâitul de groază al bibliotecilor
Surprinse în plină gândire.

Nici n-am apucat să spunem
Că nu, nu se poate aşa,
Că nu, nu e bine aşa,
Că Sparta aceasta a Contraselecţiei
Ne va costa şiruri întregi de netrebnici,
Clănţănind mâine de foame ei înşişi,
După ce au provocat foamea prin nepricepere,
Că Sparta aceasta a Contraselecţiei
Va însemna un dezastru
Pentru visul de bine
Al bietei noastre Cetăţi,
Că într-o lume în care cei buni,
În care cei merituoşi,
În care cei vrednici
Sunt la locurile lor,
Şi ceilalţi
- toţi ceilalţi -
Trăiesc bine.

Nici n-am apucat să deschidem
Întristatele noastre guri
Şi avu loc sărbătoarea cea mare
A Contraselecţiei.

Avură loc funeraliile
Inteligenţei.
Avură loc dansuri şi chiote,
Impudice salturi colective
În cinstea victoriei
Ologilor contra celor cu două picioare,
În cinstea victoriei
Ciungilor contra celor cu două mâini,
În cinstea victoriei
Celor fără gânduri contra celor ce gândesc,
În cinstea victoriei
Celor ce nu muncesc contra celor ce muncesc.

Doamne al Cetăţii noastre,
Ia aminte,
Doamne al tuturor,
Nu ne da pe mâna
Celor fără minte,
Fără inimă,
Fără mâini.

Ei nu sunt ologi din războaie,
Ei sunt ologi din lenea de-a umbla,
Li s-au uscat picioarele
De neîntrebuinţare.

Ei nu sunt ciungi din lupte,
Ei sunt ciungi
Că n-au pus mâna pe unelte
De la naştere,
Li s-au uscat braţele
De nemângâiere,
Au prins sfoiag la subţiori.

Ei miros din cap până-n picioare
A dosar,
A dosar prăfuit,
A năduşeală de funcţionar tembel
Care se spală după pensie,
Eu n-au mâini şi picioare
Pentru că n-au muncit niciodată.
Eu au buze,
Ei au buze
Ca nişte pături de păr de cal.

Ei au limbi urâte
Ca nişte cruci de zgârci de porc,
Ei au salivă colorată
De-atâtea steaguri câte-au supt
În somn, ca pruncii,
Ei n-au nimic decât ură,
Ură şi poftă de răzbunare.

Doamne, fii cu noi
În această noapte a Contraselecţiei
Şi salvează-ne de ei!

Nici n-am apucat să ne plângem
De primele excese
Şi iată excese şi mai mari!
Nici n-am apucat să formulăm
Cererile noastre minimale
Şi, iată, nu mai avem nici un drept.
Iată în paturile noastre
Pruncii lor, pruncii pruncilor lor,
Gemete şi clei căzut din urechile
Acestor prunci fără nimic omenesc.

Nici n-am terminat discuţiile democratice
În parlamentele noastre ridicole
Şi scaunele din clădirea parlamentului au fost luate
Şi-au fost aruncate în birturi ordinare
Să fie locuri destule pentru invitaţii
La Marea Sărbătoare
A Contraselecţiei.

Doamne, ce faci cu noi?
Doamne, apără Sparta!

Iată - Contraselecţia!
Iată - sporul negurii!

Viermii de mătase produc
Mătase neagră,
Trandafirii roşii
Produc trandafiri negri,
Laptele vacilor din Sparta
Va fi negru!

Un soare inflamat se urcă
Deasupra turnurilor noastre negre
Şi imbecilii arcaşi îl îndoliază
Sub negre săgeţi.

Şi mai la nord, vai, mai la nord,
Ca printr-un trist bandaj de doliu,
A început să ningă negru.

Pe ziduri - mari afişe stau şi-anunţă
Pedepsele ce se vor da
Pentru infracţiunea de-a gândi.

Şi nici n-am apucat să ne mirăm deloc,
Să protestăm cu energia
Prea vinovată a tandreţei noastre,
Cu scrupuloasa noastră
Aplecare democratică
Şi cu criminala capacitate de a
Înţelege şi explica totul.
Nici n-am avut răgazul să promitem
Că ne vom supăra,
Nici n-am putut deveni caraghioşi,
Îmbufnându-ne vizibil
Pentru o cauză mai mică,
În vreme ce un rău mai mare
Se şi-ntâmplase.

Nici n-am dat un telefon
La centrala electrică să ameninţăm
Pe electricianul de serviciu că dacă
În maximum o oră nu dă drumul
Curentului electric,
Îl vom reclama primarului,
Ca să aflăm abia atunci
Că nu mai există,
Că nu va mai exista,
Că nici nu e bine să ne-amintim
C-a existat vreodată
Curentul electric,
Nici n-am apucat să ne fandosim,
Să ne copilărim,
Să ne amăgim,
Că, iată, Sărbătoarea Contraselecţiei
Ne aduce pe scenă.

Noi toţi, cei care am gândit ceva,
Avem pe scenă roluri inverse,
Noi toţi, cei care am avut şi inimi,
Şi minţi, şi mâini, şi picioare
Vom juca realist
Tragicomedia că nu le avem.

Savantul atomist va juca rolul
Femeii care îi ştergea parchetul.

Generalul va juca rolul
Soldatului neinstruit.

Compozitorii vor lătra,
Pictorii vor tăia cu foarfeca
Tablourile lor şi ale
Predecesorilor.

Martirii îşi vor cere scuze
De la acei care i-au chinuit.

Muncitorii a căror trudă
A fost furată toată viaţa
Se vor da pe ei înşişi
În judecată
Cerând să plătească despăgubiri
Şi respectivele dobânzi,
Pentru că n-au fost furaţi
Îndeajuns.

Ţăranii cărora mereu
Li s-au luat grâul, porumbul şi sfecla,
Floarea-soarelui şi viaţa,
Nici nu vor mai avea voie
Să fie ţărani.
Ei se vor transforma de-a dreptul
În grâu, porumb şi celelalte,
Ca nu cumva să ceară de mâncare,
Ca azi şi-n veac
Să dea ei de mâncare,
Ce mai atâta cheltuială?

Totul se va întoarce, Contraselecţia
Va domina de-a lungul Spartei,
Iar scenele vor fi pline de hazul grotesc
Al Contraselecţiei.

Doamne, rămâi deasupra noastră,
Doamne, apără Sparta,
Doamne, îndură-te
De nevinovăţia noastră, pedepsită în zadar.

Doamne, opreşte Contraselecţia!
Doamne, nu ne îngădui
Nici măcar să visăm
Că de la tine a pornit
Contraselecţia.